Reportaj foto: Thailanda, Bangkok (aprilie 2008)

Din toate cele auzite despre Thailanda înainte de plecare, cele mai impresionante lucruri erau legate de clima — caldura infernala zi si noapte, umeditate sporita, ploile torentiale si aerul poluat în Bangkok. Multi mentionau smecheria unor localnicilor fata de turisti, în special în orasele mari, care printre altele s-a dovedit adevarata dar nici pe departea atât de neobservabila.

Într-adevar aerul în Bangkok pare foarte dens (în sens de greutate, greu se înspira), iar la temperaturi de peste 35°C impresia generala este de parca te afli într-o sauna fierbinte. Unica scapare este aerul conditionat, care de altfel îl gasesti peste tot, incepând cu aeroportul Suvarnabhumi (nu ma întrebati cum se pronunta corect) si terminând cu cele mai ieftine hoteluri. Aeroportul în cauza merita numaidecît mentionat pentru vederile sale futuristice impresionante.

cimg0247.jpg

Noi am avut norocul sa vizitam Bangkok-ul de Songkran, cu câteva zile înainte de Anul Nou thailandez care se sarbatoreste pe 13 aprilie înaintea începerii sezonului de ploi, în cea mai calduroasa perioada a anului (aprilie-mai). Toata lumea împleteste ghirlande de flori si le poarta la gât sau îsi impodobesc locuintele si mijloacele de transport. Tot Bangkok-ul pentru o saptamâna devine o piata mare de flori.

Bangkok-ul socheaza din prima cu traficul. Desi la prima vedere pare a fi un haos total, fiecare pare sa-si stie locul. Se claxoneaza în continuu dar mai mult ca o masura preventiva si fara rautate.

dsc_0193.jpg

Pe contrasens e ok, atîta timp cît te tii de periferii.

Motocicleta este mijlocul de transport principal în Bangkok.

cimg0357.jpg

Pentru transport de marfuri,

cimg0363.jpg

si ca transport de familie

cimg0700.jpg

Nu poate fi vorba desigur de nici un fel de protectie pe o asemenea caldura insuportabila, desi legea în Thailanda cere cel putin casca pentru motociclisti. Accidentele sunt destul de rare printre localnici.

Cred ca s-ar putea scrie un capitol separat despre tuc-tuc-urile thailandeze. Sunt peste tot — este de ajuns sa te gândesti la unul si ei te gasesc singuri, nu astepti mai mult de 1-2 minute.

dsc_0105.jpg

O calatorie cu tuc-tuc costa în jur de 40-60 de bati thailandezi, echivalentul 1-1.3 euro. Soferii ridica imediat pretul vazînd ca esti turist, dar negociaza cu cea mai mare placere.

Cel mai recomandat transport pentru turisti în Bangkok sunt river bus-urile (autobuzele de rîu). Rîul Chao Phraya trece de-a lungul orasului vechi si zonelor turistice importante.

cimg0373.jpg

Aceste autobuze merg foarte des, si sunt folosite de toata lumea. Transportul pe rîu este deseori aglomerat si atunci toate barcile claxoneaza în continuu ca sa atraga atentie asupra sa.

dsc_0130.jpg

De-a lungul rîului poti vedea unul din cele mai frumoase temple din Bangkok – Wat Arun ziua:

dsc_0006.jpg

si noaptea

cimg0274.jpg

Bagkok-ul noaptea este foarte activ; multe piete nu se închid niciodata continuînd sa lucreze 24 de ore în continuu. Pietele sunt un fenomen aparte al Bangkokului. Uneori ai impresia ca tot orasul este o piata mare cu mici întreruperi – toata lumea permanent negociaza, vinde sau cumpara ceva.

cimg0282.jpg

Religia principala a thailandezilor este buddista, 5% sunt musulmani (în special în regiunile de sud a Tailandei), iar mai putin de 1% crestini catolici. De-a lungul rîului întâlnesti si biserici catolice, desi n-am observat nici o moschee.

dsc_0146.jpg

Unul din templele budiste din asa-zisul Grand Palace, resedinta princiala a regelui Tailandei.

cimg0303.jpg

Tailandezii considera picioarele cea mai murdara parte a corpului, iar tintirea picioarelor spre o anumita persoana este considerat un gest grosolan. În templu se intra descaltat.

cimg0331.jpg

Peste tot în Bangkok întâlnesti temple sub cerul liber. Multi thailandezi se vor opri la un asemenea templu pentru putin timp pentru a-si spune rugaciunea, apoi îsi vor continua drumul. Observati cum se descalta si îsi pun încaltamintea sub genunchi.

dsc_0190.jpg

Un templu improvizat în centrul Bangkok-ului lînga cele mai mari centre comerciale. Aparent, anume în aceasta zona au avut loc cateva atacuri teroriste în ajunul sarbatorilor anului nou 2007.

dsc_0217.jpg

Pentru o suma mica te poti ruga în compania unor fete îmbracate traditional care îti vor cânta si dansa în ritmul muzicii.

dsc_0197.jpg

Revenim în orasul vechi, unde barbatii thailandezi joaca un fel de joc de dame cu capace de la Pepsi, sensul caruia eu asa si n-am reusit sa-l înteleg.

cimg0328.jpg

În orasul vechi si în majoritatea zonelor mai putin modernizate se manânca pe strada, foarte gustos, diferit şi variat. Meniul îl ai în fata, iar bucatareasa te întelege din gesturi si-ti pregateste totul în fata ta. Cuvintele cheie sunt “chicken”, “seafood” si “not spicy”.

cimg0353.jpg

În general, aproape fiecare thailandez cu care am avut ocazia sa discutam cunostea cel putin cuvinte de baza în engleza.

cimg0355.jpg

Domna din fotografia de mai jos tot încerca foarte insistent sa ne vânda vreun suvenir, ceea ce i-a reusit în final.

dsc_0102.jpg

Thailandezii adora simbolizmul, iar amuletele au o mare popularitate. La cea mai mare piata de amulete din Bangkok toata lumea studiaza minutios fiecare amulet, discuta despre semnificatia unui sau altui element si desigur nu pleaca fara a procura un buzunar întreg pentru anul urmator.

Simbolul falic are o raspândire si semnificatie deosebita – aduce virilitate si fertilitate. Multi barbati îl poarta la gât sub forma de amulet, dar sunt si variante de lemn cu inscriptii în limba veche, care se tin de obicei în casa.

cimg0358.jpg

Receta de bautura racoritoare a la Bangkok – un saculet cu gheata plus Pepsi. Se topeste aproximativ în 20 minute.

cimg0388.jpg

De Sonkgran se organizeaza diferite manifestatii culturale — noi am dat peste una chiar în gara centrala din Bangkok. Gara lor uimeste prin faptul ca are aer conditionat – în interior este racoare si bine (vedeti 6 ferestre de aer conditionat de asupra magazinelor din partea stanga).

dsc_0171.jpg

O alta traditie de Songkran sunt razboaiele vesele de apa dintre copii si adolescenti, care înarmati cu pistoale cu apa, se distreaza de minune împreuna cu turistii. Simbolizmul acestui obicei este în apa, care spala toate nenorocirile si pacatele si îti permite sa intri în noul an curatat de nevoi si probleme.

dsc_0178.jpg

Acest simbol falic gasit in templul Wat Pho este unul din cele mai mari din regiune.

dsc_0049.jpg

Peretii multor temple (în cazul dat Grand Palace) sunt desenati cu scenete care povestesc lupta eliberatorilor împotriva demonilor si altor ciudatenii. Desenele te impresioneaza prin detalizare si atentia fata de cele mai mici elemente.

dsc_0074.jpg

Între timp ghizii thailandezi “creeaza istorie”:

dsc_0142.jpg

Iar astia trei ne pândeau la iesirea din Wat Pho.

cimg0314.jpg

Si în final, centrul Bagkok-ului noaptea, cu un templu în aer liber între magazine.

dsc_0229.jpg

Commentarii (4)  

4 Comentarii »

  1. Mda, interesant acolo, a fost ca un scurt ghid turistic, am auzit multe despre aceasta tara, dar mai multe rele cum ar fi pedofilia ( tara pedofililor ), dar povesteste mai mult despre oameni.

    Comment by Veaceslav — May 14, 2008 @ 6:20 am
  2. Lovely pics!!! I am afraid I might need your personal commentary. My Romanian got much worse since I left London :)))

    Comment by katarina — May 15, 2008 @ 8:58 am
  3. Uai matinca nu simbol falik se zice dar falosnik. sa fie clar odata si pentru totdeauna despre ce se vorbeste :D

    Comment by Colean — May 16, 2008 @ 11:43 am
  4. mda, bine te-ai odihnit tu acolo, sau ce-ai facut , ai lucrat ? frumoasa tara

    Comment by Tanea — May 16, 2008 @ 4:28 pm

Adauga un comentariu

Vitalie.net © Vitalie Chiperi. Warning, content is provided as is, full of assertive and biased opinions;
please do not steal my content. If you are interested in using my photos, please contact me. RSS Atom to share